Cu aspectul unei lucrări academice, cea mai recentă lucrare a lui Lucian Boia se aranjează discret la intersecţia confortabilă între cercetare istorică, eseu socio-politic şi cărţulie uşurică, de popularizare care poate trece fără probleme drept noul bestseller al sezonului primăvară-vară.
De ce dintr-o ţară care atrăgea acum un secol şi jumătate investitori, dovedindu-se un loc în care străinii puteau veni pentru a-şi întemeia familii şi a-şi dezvolta afaceri România s-a transformat într-un punct de plecare în care puţini mai visează să se întoarcă? Care a fost soarta minorităţilor în momentele cheie ale istoriei? Cum se face de astăzi România poate fi condusă „de un neamţ“? Cum din postura unui veritabil mozaic cultural s-a deplasat entropic spre omogenitate? Cum, în definitiv, s-a românizat România?
Nu multe sunt întrebările la care răspunde Lucian Boia dar, de data aceasta, argumentele sunt susţinute puternic prin cifre şi trimiteri exacte care, nu doar că fac lucrarea mai credibilă ci, totodată, şi mult mai anostă.