Dacă vreți să aflați cum s-a „produs” cel mai recent laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, aceasta este cartea pe care trebuie să o citiți.
Plină de detalii interesante legate de muzica folk americană, de gusturile literare ale autorului, despre cum survolează muza un poet cântăreț într-o perioadă în care omenirea își face rugăciunea de seară fără să știe dacă a doua zi de dimineață va da binețe adresantului rugăciunii sau o să se trezească tot în pat cu o nevoie stringentă de a urina, cartea lui Bob Dylan despre viața sa este o lectură obligatorie.
Pentru că nu e frumos ca un câștigător de Premiu Nobel pentru Literatură să nu fie citit, vă recomand această carte. Spre deosebire de Tarantula, aceasta se poate citi. Cât despre ce a mai scris Bob Dylan, nu e cazul să vă panicați, îl puteți citi pe youtube.