Niciodată nu s-a pomenit o moarte mai anunțată. Zvonul morții lui Santiago Nasar răsună în urechile locuitorilor orașului cu multe ceasuri înainte ca tragedia să se petreacă, răsună în gura ucigașilor și în presimțirile mamei lui, în visele prevestitoare și în clipa nefastă când Angela Vicario alege un nume dintr-o mie să poarte pavăză rușinii sale.
În acest text scurt și puternic, urmărim traiectul zvonului morții lui Santiago Nasar într-un soi de dans discontinuu, ajungând până la martori, sau rude, sau prieteni și lăsându-i să-și depene poveștile și versiunile, ca mai apoi să iasă pe fereastră și să bată la altă poartă. Marquez este un povestitor strălucit, ca de fiecare dată, cine nu o știe? Însă aici atinge o nouă treaptă și nu vă rămâne decât să citiți ca să vedeți de ce spun asta.