logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Comedianţii

Pe solul stâncos al Haiti-ului, o piatră aruncată în mijlocul Caraibelor de un zeu capricios şi delăsător. Aici îşi cultivă Greene povestea din Comedianţii. Aici e nevoie de deosebită grijă în închegarea unei intrigi. Solul, cum am spus, nu e prielnic şi personajele cresc greu. Brown, Smith, Jones – nume şi personaje destinate anonimatului, fiecare prins puternic în plasa propriilor iluzii – sunt singurii care se încumetă să treacă graniţa într-o proaspăt-instalată dictatură care se bazează şi pe un cult al morţilor, pe lângă cel al personalităţii. În Port-au-Prince străzile sunt predominant goale. Există interdicţii în privinţa traficului, mai ales pe timp de noapte. Noaptea e cel mai indicat să fii acasă de unde să poţi fi ridicat mai uşor, direct din pat, de forţe paramilitare, deghizate în creaturi mitologice care răpesc şi mănâncă carne de om. Totul pentru noua republică Haitiană şi pentru preşedintele ei “Papa Doc Duvalier”, despre care se povesteşte că dansează prin cimitire, la lumina lunii, purtând pe faţă teribilul zâmbet al lui Baron Samedi. Într-un asemenea peisaj, eroii noştri cu nume greu de crezut se zbat pe cât posibil pentru atingerea propriilor scopuri meschine. Unul aleargă după o fată pe care o iubeşte nebuneşte, poate şi din cauză că nu o înţelege deloc. Altul e prins într-o reţea de minciuni atât de veche, de care crede că nu se poate vindeca decât reinventându-se în erou. Iar Smith propovăduieşte vegetarianismul ca ultimă salvare a sufletului, într-un context în care cadavrele sunt vândute pentru a lucra pe plantaţii.

 

Drame umane se desfăşoară sec, fără happy-end, într-un decor care oscilează între sordid şi supranatural cu uşurinţa cu care omul îşi acceptă, fără să înţeleagă, rolul de marionetă a sorţii. Comedianţii e cartea care mi-a plăcut cel mai mult din opera americanului, poate şi pentru că mi se pare că a scris-o ca şi cum ar fi iubit-o în mod deosebit. O carte în care toţi trăiesc în spiritul preferat al lui Greene: o ratare de care nimeni nu scapă, niciodată. Nu există nici măcar unul, un amărât de personaj, care să câştige ceva din toată mizeria asta. “Lumea e o scenă”, într-adevăr, şi de aceea fiecare ţine cu dinţii de rolul lui, indiferent de gravitatea decorului. Chiar şi înfricoşătorul Duvalier se ascunde în palatul său de fantasmele pe care le-a dezlănţuit peste Port-au-Prince.

Frica creşte în fiecare capitol, se agaţă şi se întinde ca o plantă peste gardul cimitirului. Una din acelea cu flori mari şi albe ca o pâlnie. Există, bineînţeles, ameninţarea constantă a arestărilor şi percheziţiilor, dar e loc şi pentru gelozie şi pentru paradoxala teamă de laşitate. O carte surprinzătoare, unde un thriller politic este întrerupt cu măiestrie pentru a face loc unei poveşti despre alcătuirea omului, goală pe dinăuntru şi umplută cu iluzii şi pofte. Omul e o formă, spune Greene şi forma se mişcă pe o sârmă subţire, fără să o ştie. Aleargă continuu între capete, bătându-se cu pumnii în piept sau surâzând cuceritor, după caz. Nu o să ştie niciodată că momentul lui de glorie, în care crede că a părăsit sârma şi acum e liber să zboare spre Hiperboreea, nu e decât un fals; în cel mai fericit caz poţi înţelege că eşti prins în joc. Şi atât.

 

Comedianţii americanului îşi joacă rolurile cu sânge rece şi frică, iar relaţiile lor abundă de acte de sacrificiu bine-temperat. O lume complet lipsită de încredere, în care eroilor le e frică să fie sinceri cu ei înşişi. Sentimentul de futilitate, inutil asaltat de iluzii şi obsesii, traversează cartea de la primele replici nevinovate, lansate în jurul unui banal joc de bridge şi până la finalul în care ultimul personaj se angajează ca gropar şi aruncă primii bulgări de ţărână peste povestea asta. Toată lumea încearcă, toată lumea iubeşte sau urăşte, toţi trăim la maximul posibilităţilor noastre şi la final nu rămânem decât cu imaginea geamurilor largi ale unui aeroport străin, în care cafeaua are un gust ciudat, de plastic, şi de pe scaunele căruia nu contează dacă te ridici şi o iei de la capăt.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Posibilitatea unei insule Posibilitatea unei insule (Top 10+) Posibilitatea unei insule (Top 10+) Michel Houellebecq
O clonă care citește amintirile unei alte clone, în speranța că vor deveni ale...
Accidentul Accidentul Accidentul Ismail Kadare
Pe o autostradă din Viena, două corpuri plutesc prin aer, aruncate prin ușile taxiului...
Țara de foc Ţara de foc Ţara de foc Iuliu Popper
Despre Iuliu Popper s-a vorbit destul de mult în ultimii ani. Expediția...
Ai toată viața înainte Ai toată viaţa înainte Ai toată viaţa înainte Alexandru Laszlo
Am citit cartea asta în 2007, într-un context în care nu aveam cum să...
Kon Tiki Kon-Tiki. Cu pluta pe Oceanul Pacific Kon-Tiki. Cu pluta pe Oceanul Pacific Thor Heyerdahl
Expediţiile englezeşti se termină în drame sfâşietoare: vezi Ross, vezi...