Cunoscută mai degrabă pentru opera sa poetică, Sylvia Plath este autoarea unui roman bun, roman considerat, în linii mari, o autoficţiune, întrucât doar numele personajelor şi a locurilor au fost schimbate. Scris cu puţin timp înainte ca autoarea să se sinucidă, The Bell Jar urmăreşte experienţa lui Esther Greenwood, o tânără, care, deşi pare să aibă un viitor strălucit, ajunge să renunţe la studiile superioare şi cade treptat într-o depresie pentru care va fi interantă într-un spital de psihiatrie. Romanul explorează meticulos problemele mintale, experienţele prin care trece personajul-narator par aşezate sub o lupă şi, dincolo de asocierile autobiografice, reuşeşte să înfăţişeze un stil armonios închegat, frazele conduc către o lectură cu un ritm alert, iar scânteile poetice ajung să îl transforme, nu doar pentru admiratorii Sylviei, într-un roman ce nu trebuie ratat.