Pentru că tot vorbim despre o carte ce a devenit film, și încă unul apreciat de critici, voi aborda această carte pe scene.

Scena 1. El este un puști de 15 ani, ea o femeie cu 20 de ani mai în vârstă. Ea îi acordă primul ajutor într-o situație critică, el se întoarce să-i mulțumească și se îndrăgostește de ea. Nici ea nu spune nu și astfel începe iubirea. Cu mult sex, cu multe certuri și mai ales cu multe lecturi cu voce tare. Toate până în ziua în care, fără explicații, ea dispare.

Scena 2. El student la drept, asistă la un proces ce condamnă nazismul. Printre cei acuzați, fosta sa iubită, ce fusese în trecut gardian S.S. Șoc și neputință. Oare o va judeca în sinea sa conform legilor cărora a ales să slujească? Sau dragostea dintâi încă nu a murit și îl condamnă la subiectivism?

Scena 3. El un domn onorabil, ea o bătrânică deținută. Momentul revederii. Prima ei replică: - Ai îmbătrânit, puștiule! Răspunsul lui se lasă așteptat...

Așa cum vă spuneam, cartea aceasta a fost și ecranizată. Dar ca de obicei, cartea bate filmul. Și am și trei argumente: 1) pelicula nu reușeșete să redea toate zbaterile sufletești ale tânărului îndrăgostit după ce este părăsit. Tocmai pentru că autorul atinge în acele pagini finețuri lirice greu reproductibile în imagini sau gesturi; 2) filmul nu ne lămurește asupra întregii lui judecăți atunci când se vede nevoit să aleagă între vocea inimii și vocea rațiunii. Și avem în carte o cugetare ce sigur prin film s-ar fi voalat puțin; 3) finalul cărții este de departe mai plin de încărcătură emoțională decât finalul filmului. Așa că, oricât de mult veți fi tentați să o vedeți pe Kate Winslet într-un rol într-adevăr memorabil, nu ezitați ca măcar după film să citiți și cartea. Vine ca o completare firească. Dau mărturie.