Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru

Vlad Zver
Vlad Zver 17 Noiembrie, 2016
813

    Cele 13 ½ vieţi ale Căpitanului Urs Albastru nu e carte în sine, de aici şi modul “ciudat” în care această carte care ar trebui să îi atragă pe copii şi care reuşeşte să îi sperie şi pe adulţii cei mai “harnici”. Cele 13 ½ vieţi ale Căpitanului Urs Albastru este o carte de cărţi, o colecţie cu poveşti fantastice, inteligente şi care, întâi de toate, dau dovadă de o creativitate ieşită din orice limite. Dacă există o poveste demnă de a fi scrisă, cu siguranţă îi găseşti urmele în Cele 13 ½ vieţi ale Căpitanului Urs Albastru, iar dacă Walter Moers nu a închipuit o istorisire fantastică în cartea sa, înseamnă că nu era chiar atăt de importantă cât să ajungă într-o carte pentru copii (lucru altminteri discutabil, pentru că nici până acum nu mi-am putut da seama dacă vorbim despre o carte pentru copii sau nu).
    O carte unică, o carte concept, dar o carte cu ambiţia neînchipuită până acum de a exploata fiecare colţ al imaginaţiei, de a ne pune în faţa ochilor tot ce poate şi merită numit creativitate pură, în caz că există un adevărat sens al acesteia.

Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru
Cele 13 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru
Walter Moers
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram