Cartea despre femei

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 02 Februarie, 2016
1982

O cărțulie de buzunar, cât o bijuterie! Și chiar ar putea înlocui o bijuterie dacă va fi dăruită acelei femei ce o va înțelege pe deplin. 

Cartea este structurată pe trei părți, fiecare dintre acestea propunând abordări diferite asupra temei dezbătute. Prima parte, intitulată „De ce femeile se mărită cu bărbați urâți”, conține scurte povestiri scrise din perspectiva unui copil ce se minunează pe zi ce trece de frumusețea și gingășia femeilor pe care le întâlnește. Miza acestui capitol este redeșteptarea în mintea și sufletul femeii a adevărului că ea este frumoasă atât prin natura ei, prin faptul că este creată după chipul lui Dumnezeu, dar și prin menirea sa, aceea de a împlini viața bărbatului și de a restabili armonia în jurul său. Cea de-a doua parte, numită „Viața e ceva mai mult”, cuprinde scurte eseuri în care sunt atinse punctele nevralgice din viața unei femei, puncte pe care ieromonahul Savatie Baștovoi le demontează, arătând că orice problemă de viață își trage seva din raportarea greșită a omului față de Dumnezeu, față de sine și față de semeni, oferind ca soluție întoarcerea pe cât posibil la o puritate sufletească. În fine, cea de-a treia parte, numită „Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbați”, vine ca o întărire pentru cele spuse mai sus, ideile despre frumusețe și bunătate  fiind de data aceasta expuse sub formă de sentințe, cu scopul de a fixa în sufletul și mintea femeii adevărata stimă de sine, cea care vine din trăirea în lumina dumnezeiască.

Cartea despre femei
Cartea despre femei
Savatie Baștovoi
Vezi cartea
Cum să ai un club de lectură reușit
Cartepedia 27 Martie, 2024
Un club de lectură reușit poate transforma radical experiența cititului, transformând-o dintr-o acti...
Sfaturi pentru a termina o carte
Cartepedia 25 Martie, 2024
A termina de scris o carte poate părea o călătorie intimidantă, plină de obstacole și momente de înd...
Explorând Dune: O Călătorie Cinematografică pe Arrakis
Cartepedia 23 Martie, 2024
Când vorbim despre capodopere cinematografice care aduc în prim-plan universuri complexe, "Dune" de...
Philip Roth: Maestrul narativ al controverselor și introspecțiilor
Cartepedia 19 Martie, 2024
În lumea literaturii americane, Philip Roth ocupă un loc de onoare, fiind celebrat pentru explorarea...

Urmărește-ne pe Instagram