Despre sarcină, nașterea și creșterea copilului în primii ani de viață s-au scris sute de tratate mai mult sau mai puțin de specialitate, semnate atât de doctori cât și de oameni simpli ce consideră că au căderea de a împărtăși cu ceilalți experiența lor de părinți. Altfel spus, fenomenul „Mama și copilul” se pare că a luat în ultimii ani o amploare fără precedent, toată lumea considerându-se îndreptățită să dea sfaturi în această direcție. În această ordine a lucrurilor, mai lipsea ca cineva să scrie un roman despre perioada postnatală. Și tocmai pentru că lipsea, cineva s-a gândit să acopere și acest gol. Mircea Pricăjan, un tânăr prozator din Oradea, a avut curajul să încerce și această temă, sfidând prin aceasta riscul de a cădea în ridicol.
În romanul Calitatea luminii, Mircea Pricăjean ni-i prezintă pe Antim și Carmina, doi părinți întârziați și pe fiul lor, Codin, în vârstă de doar opt luni, pe parcursul unei scurte excursii la munte. De fapt, în această carte, eroii nu sunt cei doi părinți, ci mai degrabă stările lor sufletești: oboseala pricinuită de crizele de plâns și insomnie ale micuțului, nesiguranța, teama, obsesia grijii excesive pentru securitatea fiului lor. Miza cărții nu este firește aceea de a trece la index simptomele crizei postnatale, ci mai degrabă aceea de a le transmite proaspeților părinți că ceea ce se întâmplă în perioada de după nașterea unui copil este perfect normal și că toate șe așează  în timp. Că este într-adevăr o perioadă de sacrificiu, dar fără îndoială ea va aduce și satisfacții de nedescris.