Calul românesc, pare-se, are locul său aparte în zoologia universală. Nu doar că are mereu un aport de netăgăduit spre sfârşitul basmului, atunci când voinicul e la ananghie, dar e atât de cumpătat şi de prevăzător încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva istorisirile sale nu sunt, poate, un pic trase de păr. Mai bine decât orice, i se potriveşte calului românesc năzdrăvan umorul cu care Florin Bican îl înzestrează aşa cum bine îi şade unui popor acuzat în toate felurile de o mâhnire plină de umor.
Eliberat din robia Jumătăţii de om, Jumătate de Iepure Şchiop (Iepure care era, lesne de înţeles, un cal) trebuie să îşi recupereze jumătatea. Alături de Aleodor, de fiica Împăratului Verde şi de alţi cai năzdrăvani, el le va asculta poveştile, pentru că ele sunt singurele care pot atrage jumătate de cal să iasă din ascunzătoare pentru a se întregi cu jumătatea funcţională (orice s-ar zice, au şi jumătăţile de cai preferinţele şi curiozităţile lor).
Basmele româneşti sunt istorisite astfel, dintr-o perspectivă nouă, cea a calului năzdrăvan, aşa că nu vă rămâne decât să redescoperiţi poveştile copilăriei, eventual alături de copiii care le vor asculta pentru prima dată, pentru că la Paştele Cailor toate întâmplările sunt neobişnuite şi magice.