logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Ascultă cum plâng parantezele

Noul volum de versuri al doamnei Nora Iuga poate fi privit la o primă lectură ca un omagiu adus Mișcării Dada cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea acesteia. Poeziile ce alcătuiesc acest volum sunt mici bijuterii dadaiste, construite prin asamblarea unor imagini aparent fără nicio legătură între ele. Dar cum rolul dadaismului nu a fost acela de a decupa și lipi imagini și cuvinte, ci de a deștepta spiritul liber în artă și viață, precum și contracararea absurdului din viață prin absurdul în artă, tot așa și poeziile doamnei Nora Iuga din acest volum au un puternic subtrat existențialist.

În acest volum atrage atenția folosirea „tehnicii punctului”, acest semn de punctuație ce exprimă incontestabil sfârșitul: sfârșitul unei idei, al unei acțiuni, al unui gând. Iar poeziile acestea sunt pline de puncte. Câte două-trei puncte într-un singur vers. Între ele, imagini. Stranii, aparent fără niciun înțeles. Tehnica aceasta îmi dă senzația de imagini estompate, de amintiri neclare pe care parcă le cauți în memorie încercând să recompui puzzle-ul vieții trăite. Dar oare sunt amintirile atât de vechi? Sau, mai degrabă, sunt amintiri pe care ai vrea să le fi uitat dar continuă să te invadeze indiscret? Altfel, de unde atâta cinism și durere în versurile acestea: „seara, mototolesc ziua în pumn. o pun pe foc./ nu scoate flacără. sfârâie. exact ca o cârpă./ a frecat cimentul măcelăriei. acolo s-a comis/ un viol. umbrele s-au oprit. n-au intrat/ în trecutul lor. sunt niște haine. călcate-n picioare./ de unul care fuge prin întuneric. cu mâinile întinse./ deasupra ca orice bec. inima. de tăcerea ei atârnă”.

Să fie oare acest volum de versuri al doamnei Nora Iuga un recurs la memoria proprie, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 85 de ani? Să fie un surogat pentru celebrele memorii pe care toți marii artiști le pun pe foaie la vârsta senectuții? Sau este doar artă obiectivă camuflată în spatele eului poetic subiectiv? Dacă este sau nu memorialistică în vers alb, noi nu vom ști-o poate niciodată. Dar, dincolo de aceasta, propun să ne bucurăm de acest regal de poezie ce concentrează în sine, la nivel estetic, întreaga poezie modernistă românească: simbolismul cu tot cu Bacovia, dadaismul, intertextualismul, mizerabilismul, douămiismul, suprarealismul și, la loc de mare cinste, Gellu Naum cu a lui Zenobie cu tot.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Blestemul tâlharului mustăcios Blestemul tâlharului mustăcios Blestemul tâlharului mustăcios Irina Teodorescu
Irina Teodorescu este româncă, dar s-a stabilit în Franța, la Paris, din...
Cea mai frumoasă carte din lume Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri Eric-Emmanuel Schmitt
Despre femei se spune îndeobște că sunt imposibil de înțeles. O spun...
Amintiri şi poveşti mai deocheate Amintiri şi poveşti mai deocheate Amintiri şi poveşti mai deocheate Neagu Djuvara
Neagu Djuvara nu este doar un mare istoric, ci și un extraordinar povestitor. Iar acest...
Bucureștii de lângă București Bucureștii de lângă București Bucureștii de lângă București Marian Ştefan
Se spune îndeobște că Bucureștiul este un oraș de coșmar. Și pe bună...
Mătase Mătase Mătase Alessandro Baricco
Mini-romanul Mătase este un roman despre cum poezia poate transforma o temă oarecum...