Povestea aceasta a făcut istorie, epocă după epocă. Despre ea s-au scris sute de pagini de cronici, recenzii, comentarii. S-au emis diverse variante de interpretare. N-am să mai lansez și eu o nouă posibilă cheie de lectură a cărții în sine. Mă voi opri doar asupra personajului principal: Alice.
Citind povestea aceasta cu ochii și gândirea adultului mi-am dat seama că Alice este în primul rând un simbol. Faptul că ea nu se lasă intimidată de nimic din toate ciudățeniile ce îi sunt date să le vadă și să le trăiască, nici măcar de repetatele amenințări ale Reginei de Pică, păstrându-și tot timpul luciditatea (vezi replica: „Nu aveți ce să îmi faceți, sunteți doar un pachet de cărți de joc”), denotă o persoană stăpână pe sine, hotărâtă să nu abdice de la valorile ei, de la realitatea ei, în fond de la adevărul ei. De aceea spuneam că Alice este un simbol: simbolul omului lucid și vertical ce nu se lasă ușor dus de nas sau manipulat de falsa realitate pe care încearcă să o inducă cei ce vor să debusoleze oamenii.
Noua ediția a cărții, apărută la editura Humanitas, reproduce inclusiv desenele originale ale lui John Tenniel, care la rândul lor au contribuit la popularitatea cărții, generație după generație. Desene care, la rândul lor, spun foarte multe despre falsitatea personajelor din Țara Minunilor.
