logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Al cincilea val
Al cincilea val Al cincilea val
Rick Yancey

Ai în față o carte care te va ține cu sufletul la gură! Ia-ți gustările, lanterna de citit și pregătește-te pentru o noapte lungă pentru că nu o vei putea lăsa din mână!

Cassie e o adolescentă care se trezește singură pe o planetă Pâmânt invadată de extratereștrii care urmăresc să distrugă umanitatea. După ce și-a pierdut părinții, Cassie pleacă în căutarea frățiorului răpit de armată, sau cel puțin așa crede ea.

Vânată de un Amuțitor care o urmărește de la distanță și o vânează, trăgând constant cu gloanțe șuierătoare, Cassie devine din ce în ce mai puternică și hotărâtă să-și găsească frățiorul. Ce nu știe Cassie este că-și va găsi și dragostea pe drum și că iubirea poate juca feste zdravene pentru că-i lipsește rațiunea.

Ce nu știe Cassie, și nici tu dragă cititorule, este că Al cincilea val nu sunt ei, ci noi!

Rick Yancey a scris o carte care parcă vrea să detroneze trilogia Jocurile Foamei din inima și sufletul tinerilor cititori. Din punctul meu de vedere este foarte aproape de reuşită pentru că Al cincilea val are tot ce-i trebuie ca să devină la fel de virală ca un videoclip cu o pisică care vorbește sau un bebe care râde.

Comentarii

comments powered by Disqus

ARTICOLE SIMILARE

Ca peştele în copac Ca peștele în copac Ca peștele în copac Lynda Mullaby Hunt
Pentru ca s-a terminat 2016, un an cu apariţii editoriale de top în zona...
Povesteşte-mi ceva Povestește-mi ceva Povestește-mi ceva Sharon Creech
Povesteşte-mi ceva e un roman în care te afunzi, în care plonjezi pentru ca,...
Credință vs Știință Credință vs Știință Credință vs Știință Jerry A. Coyne
„Lucrul cel mai detestabil pe care-l poate spune un om de ştiinţă american...
Hollywood la Phenian Hollywood la Phenian Hollywood la Phenian Paul Fischer
Unul dintre marele avantaje când ești dictator este că poți face cam tot ce-ți...
Coajă de nucă Coajă de nucă Coajă de nucă Ian McEwan
Povestitorul este un fetus care are o afinititate specială pentru vinurile de calitate,...