Sincer, am început acest roman fiind intrigat de cele două premii primite: Marele Premiu al Academiei Franceze – premiu al criticilor, serios, academic şi puţin scorţos şi premiul Goncourt al Liceenilor pe 2012 – premiu bazat pe popularitatea romanului în rândul tinerilor. Aşa că mă întrebam cum poate Dicker să îi mulţumească pe tineri, dar şi pe academicieni?
Răspunsul l-am găsit după câteva zeci de pagini. Adevărul despre cazul Harry Quebert este un roman dedicat pasionaţilor de literatură contemporană: intriga demnă de Umberto Eco şi trimiteri către întreaga literatură contemporană (Lolita lui Nabokov e cea mai facilă trimitere), însă e în egală măsură o poveste de dragoste şi un roman poliţist foarte bun (naraţiune alertă, intrigă bună, schimbări dese de situaţie, mult dialog, uşor de citit).
Tânărul Marcus Goldman începe o anchetă pentru a-l ajuta pe celebrul scriitor Harry Quebert, mentorul său, să scape de acuzaţia de crimă. În curtea casei lui Quebert se găsise îngropat trupul Nolei Kellergan, o adolescentă de 15 ani dispărută cu 33 de ani în urmă. Aşa se face că Marcus Goldman, scriitor în pană de inspiraţie, e obligat să cerceteze trecutul prietenului său şi întreaga investigaţie se transformă în material brut pentru următorul roman. Prins între promisiunea de a scrie o carte despre Nola Kellergan, datoria de a-şi ajuta prietenul şi dovezile din ce în ce mai consistente în favoarea vinovăţiei lui Harry Quebert, Marcus Goldman trebuie să decidă ce e mai bine pentru el. Iar ameninţările dese pe care le primeşte nu fac decât să complice această decizie.