Când am început lectura romanului Adam și Eva a lui Liviu Rebreanu am fost de-a dreptul bulversat de tema abordată. Nu m-aș fi așteptat ca cel ce a scris Ion și Răscoala să fie interesat de tema reîncarnării. De fapt, romanul nu este atât despre reîncarnare cât despre o credință a îndrăgostiților că cei care se iubesc cu adevărat, vor rămâne împreună chiar de ar fi să se caute în șapte vieți consecutive.
Romanul ne poartă așadar prin șapte vieți în care doi oameni se caută și de fiecare dată când ajung să se întâlnească, dar înainte de a reuși să își împărtășească iubirea, le este dat să moară. Șapte vieți ce se desfășoară în șapte perioade de timp și mai ales în șapte zone geografice total diferite. Rebreanu își poartă eroii prin vechea Mesopotamie, prin Egiptul antic, prin Roma antică, prin Franța marii revoluții și în Bucureștiul modern. Ineditul romanului este dat mai ales de latura sa enciclopedică. Călătorind împreună cu perechea de îndrăgostiți prin veacuri și locuri îndepărtate, facem cunoștință implicit cu civilizațiile aferente fiecăreia. Descoperim zeități romane, egiptene, mesopotamiene, râuri sfinte, tradiții și credințe ancestrale, astfel încât pe alocuri te întrebi dacă nu cumva citești un tratat de istorie a religiilor și credințelor populare, iar acest lucru sporește plăcerea lecturii.
Un roman diferit de tot ce a mai scris Rebreanu, un roman ce merită citit atât pentru a-ți construi o imagine cât mai completă asupra universului literar al autorului, cât mai ales pentru frumusețea scriiturii și ineditul temei abordate.
