Volumul de față este o binevenită antologie și totodată un tribut adus generației ’80 a literaturii române, una dintre cele mai bune generații, atât calitativ cât și cantitativ. Selecția realizată de către Cosmin Ciotlos îi aduce în atenția cititorilor pe majoritatea membrilor Cenaclului de luni, în jurul căruia s-a format generația amintită, fie că au devenit scriitori consacrați, fie că s-au pierdut în negura timpului.
Astfel, pe lângă corifeii Aerului cu diamante și a altor poeți ce s-au impus în istoria literaturii române sau a memoriei iubitorilor de poezie, cum ar fi: Bogdan Ghiu, Denisa Comănescu, Ion Bogdan Lefter,Mariana Marin, Ion Mureșan, Alexandru Mușina, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Matei Vișniec, sunt repuși în lumină și alți poeți străluciți, dar nestatorniciți sub o stea strălucitoare: Călin Angelescu, Liviu Antonesei, Romulus Brâncoveanu, Romulus Bucur, Magda Cârneci, Aurel Dumitrașcu, Doru Mareș, Ion Monoran, Viorel Padina, Daniel Pișcu, Dinu Regman, Eugen Suciu, Elena Ștefoi, Lucian Vasiliu, Călin Vlasie. De asemenea, antologia îl are ca guest star pe Mircea Ivănescu.
Volumul capătă un plus de greutate atât prin faptul că fiecare poet este introdus printr-o notă critică dată fie de către unul dintre colegii de cenaclu, fie de către criticii vremii, cât și prin cele ”câteva eșantioane” din final, care trec în revistă parcursul celor antologați, de la primele apariții în cenaclu și în reviste până la primele volume de autor.
Nu sunt trecute sub tăcere nici neplăcerile suferite de membrii Cenaclului de luni din partea organelor securității, ajutate de redacția oficiosului cultural al sistemului, „Săptămâna”, condus de Eugen Barbu, din cauza liberalismului liric practicat de aceștia sub influența curentului american flower power.
Marele merit al antologiei dedicate poeziei optzeciste este acela de a readuce în lumină atmosfera din sânul grupului lunediștilor, precum și acela de a reafirma canoanele estetice ale generației în discuție: spiritualizarea materiei printr-o împletire a imanentului cu transcendentul, jocul de cuvinte ca modalitate de revoltă împotriva esteticii realismului socialist, îmbogățirea vocabularului liric prin afluxul de neologisme și termeni tehnici ce se dovedesc demni de a deveni poezie.
